Skip to content

Cum o completeaza doula la nastere pe moasa

De multe ori, aceste doua profesii – moasa si doula – se confunda, tocmai pentru ca moasa din spital nu e inca lasata sa isi faca datoria ca la carte. Dar impreuna pot contribui semnificativ la o experienta a nasterii cat mai aproape de ceea ce-si doresc viitorii parinti.

“Felul cum o femeie da nastere conteaza – pentru sanatatea pe termen lung a copilului ei, pentru familia ei, precum si pentru sanatatea mentala si fizica a ei si increderea in sine si respectul de sine ca femeie si ca mama. Modul in care o femeie este ingrijita si sustinuta in timpul nasterii are o influenta majora, nu doar in modul in care ea da nastere dar, de asemenea, in modul in care percepe nasterea.“– Partenerul de naștere (editia a patra), Penny Simkin

Cum se completeaza doula si moasa la nastere

Pentru ca munca doulelor este inca prea putin cunoscuta la noi, cei mai putin informati raman cu senzatia ca moasele sunt suficiente si ca acopera inclusiv partea de sprijin psiho-emotional acordat femeii in timpul nasterii. Dar iata cum se completeaza de fapt cele doua:

  • Moasa autorizata este un cadru medical specializat cu pregatire universitara, care are competenta de a pregati si asista femeia in timpul sarcinii normale, al nasterii fiziologice si a perioadei de lauzie, cand se ocupa si de ingrijirea nou-nascutului sanatos.
  • Doula este o profesie informala care se refera la insotirea non-medicala a femeii in toate aceste etape. Doula asigura sprijinul emotional, psihologic si social fara sa interfereze cu aspectele medicale ale nasterii.

Tehnici de confort fizic si emotional aplicate de doula la nastere

Cuvantul grecesc „doula” inseamna „cea care ingrijeste femeia”. In ziua de azi, acest termen este folosit pentru a descrie activitatea unei persoane instruite si experimentate in a oferi femeii si partenerului acesteia sprijin emotional continuu, confort fizic si asistenta in obtinerea informatiilor atat inainte de nastere, cat si in timpul si dupa nastere.

O doula la nastere o ajuta prin toate resursele pe mama sa invete sa ia decizii si sa aiba incredere in fortele proprii. Sprijinul ei consta in:

  • recunoaste nasterea ca fiind o experienta cheie pe care mama si-o va aminti toata viata
  • intelege fiziologia nasterii si nevoile emotionale ale unei mame in travaliu
  • sprijina femeia si partenerul sau in pregatirea si urmarea planurilor lor pentru nastere
  • sta alaturi de femeia aflata in travaliu pe toata perioada acestuia
  • ofera femeii sprijin emotional si fizic, din punct de vedere obiectiv si asistenta in obtinerea informatiilor de care aceasta are nevoie pentru a lua decizii bune
  • faciliteaza comunicarea dintre femeia in travaliu, partenerul acesteia si personalul medical
  • isi percepe propriul rol drept al unei persoane care ingrijeste si protejeaza amintirea femeii, in ce priveste experienta pe care o are la nastere.

Paleta de resurse ale unei doula la nastere este foarte mare:

  • se limiteaza la a fi doar prezenta, fara a face nimic concret – daca aceasta este dorinta mamei
  • ii face acesteia masaj, ii pune o compresa pe frunte, o incurajeaza
  • ii sugereaza pozitii pe care sa le incerce astfel incat sa-i fie mai usor, iar bebe sa coboare mai lin.
  • respira impreuna cu mama, se plimba impreuna cu ea si sa o tina de mana in timpul expulziei.
  • dupa nastere, poate sa-i maseze burtica, pentru a obtine efectul de strangere a uterului pe care l-ar fi produs suptul bebelusului, in cazul in care acesta nu este atasat la san imediat dupa nastere
  • se asigura ca alaptarea porneste cu dreptul.

Ce zic studiile despre efectele asupra mamei ale nasterii cu doula

Doula, prin simpla ei prezenta, indeplineste securizarea emotionala materna, are grija ca mediul sa fie favorizant, intim, cald, astfel incat hormonii nasterii sa se secrete liber. Are grija ca mama in travaliu sa se simta confortabil, instinctuala prin asigurarea de caldura, liniste deplina, intuneric.

Rezultatele cercetarilor arata ca prezenta unei doula la nastere ajuta astfel:

  • scade cu 50% riscul interventiei prin cezariana, cu pana la 23 % incidenta depresiei in primele 6 saptamani postpartum, cu pana la 40 % anxietatea
  • scade cu 25% durata travaliului, cu 30% – nevoia folosirii analgezicelor, cu 40 % – nevoia de oxitocina pentru inducerea sau augmentarea contractiilor, cu 60 % – nevoia pentru epidurala, cu 40 % – riscul utilizarii forcepsului
  • creste cu pana la 74 % creste stima de sine, cu pana la 51% – rata alaptarii in primele 6 saptamani postpartum

Lucrand impreuna si punandu-si competentele specifice in slujba nou-nascutului si a familiei lui, moasa si doula sunt necesare si suficiente pentru a face ca experienta nasterii sa fie una cu adevarat transformatoare si datatoare de putere pentru femeia care tocmai devine mama.

Articol preluat si adaptat dupa cel publicat de BB Center.

2 Comments

  1. Mulțumim Nora,
    Pentru cuvintele frumoase și cum noi în România,
    Împreună,
    Putem schimba și face ceva fiecare pe bucatica ei.
    Simona Roman este una dintre doulele proaspăt formate,
    Care este alaturi de gravidute în centrul nostru.
    Noi am gandit un vo
    Concept continuu.
    Și ne bucurăm ca în BB Center am creat această legătura :
    Gravidutele participa la cursurile Lamaze de pregătire pentru nastere
    Aici cunosc doulele.
    Doula leagă o relatie cu familia,
    Plus ca au o linie comună.
    Apoi împreună pot alege și recomandam nașterea cu moașa.
    Doula și moașa nu se exclud la naștere.
    De aceea acest articol și a dorit sa realizeze diferența și cum se împletesc ele
    Și împreună: Cursul, doula și moașa creaza experienta frumoasa de nastere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *