Se fac deja 7 ani de cand sunt doula la nastere. Am invatat multe de la toate mamele pe care le-am insotit, dar mi-a ramas vie in minte prima mea experienta ca doula si lectia esentiala pe care am primit-o atunci.
M-am format ca doula la nastere in SUA, in 2010, urmand cursul organizat de DONA International. Acolo s-a pus mare accent pe ceea ce poate face doula concret pentru mama si am invatat multe masuri si tehnici de confort. Cand m-am intors, simteam ca stiu deja atatea lucruri pe care as putea sa le fac pentru a usura durerea mamei din travaliu si de la nastere. Si abia asteptam sa le pun in practica!
Dar ca de multe ori, viata avea cu mine alte planuri si era hotarata sa ma invete mult mai mult decat reusisem sa asimilez la cursul de formare! Intamplarea a facut sa fiu chemata ca doula la o nastere fix a doua zi dupa intoarcerea mea in tara. Era o mamica de-a mea de la Cuib, care fusese la cursurile mele si era la prima nastere. Medicul ei fusese deschis sa ma primeasca si eu m-am prezentat la spital cu bagajul plin de ustensile gata sa usureze durerea mamei.
Cand am ajuns la mama ea era intr-o stare de interiorizare maxima. Se folosea de tehnicile de respiratie foarte bine si, culmea, nu simtea nevoia nici sa vorbeasca, nici sa fie atinsa. Iar eu am fost luata prin surprindere!
O mie si una de intrebari mi-au trecut prin cap atunci: daca nu pot nici sa-i vorbesc, nici sa o ating, cum sa o ajut? Au fost 8 ore care au trecut cumplit de greu pentru mine. Ma incercau sentimente de inutilitate, dar si de vinovatie, caci ma gandeam ca mamica a avut atata incredere in mine incat sa ma vrea alaturi, iar eu…uita-te la mine…stau pe un scaun si nu FAC nimic.
Travaliul a progresat, mamica si-a vazut de treaba ei, bebe s-a nascut sanatos si frumos, iar cand am ramas un pic singure in sala de travaliu, unde eu am apucat in sfarsit sa fac ceva, adica sa-i masez burtica pentru a stimula uterul sa se contracte, mamica mi-a spus: “Draga mea, iti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut pentru mine! Ajutorul tau a facut toata diferenta!”
Cuvintele ei ma luau din nou prin surprindere, pentru ca doar fusesem acolo si stiam bine ca nu facusem nimic. I-am impartasit mamicii temerile mele si faptul ca nu reuseam sa inteleg ce simtea ea ca facusem pentru ea.
Si ea m-a facut sa inteleg. Mi-a spus ca am facut exact ceea ce ea avea nevoie sa fac in acele momente. Ca am fost acolo, prezenta, constienta, tacuta, dar increzatoare. Si ca ori de cate ori a simtit ca o cuprinde frica, s-a uitat la mine, iar zambetul meu cald si sigur a linistit-o de fiecare data si a stiut astfel ca totul e ok si ca poate sa mearga mai departe.
Am inteles atunci lectia fundamentala a meseriei de doula! Si anume ca datoria mea este sa fiu alaturi de mama asa cum simte ea nevoia, nu cum cred eu ca as putea sa-i fiu de ajutor. Si, exact ca in relatia cu propriul copil care te invata mai multe decat orice carte de parenting, si aici cele mai mari lectii vin de la mama, daca ai inima deschisa sa le primesti!
Be First to Comment