Înainte să devină mamă, Nora Niculescu – președintele Asociației Doula România a fost psiholog și educator prenatal Lamaze. Lucra cu părinți, vorbea despre travaliu, hormoni, alăptare. Dar abia când a pășit prima dată într-o sală de naștere, ca observator, și o mamă și-a întors capul după ea să-i mulțumească pentru o simplă mângâiere și câteva cuvinte, a înțeles ce înseamnă, de fapt, o doula.

O doula nu vine cu „rețete perfecte” și nici cu promisiuni că totul va fi ușor. Vine cu prezență. Cu o mână de strâns, cu cineva care îți vede frica și nu fuge de ea, care îți amintește să respiri și să ai grijă și de tine, nu doar de copil. În travaliu, doula este puntea dintre informație și trăire, dintre planul ideal și realitatea care, uneori, doare.

Mai târziu, în perioada postpartum, când „baby blues-ul” sau provocările specifice noilor părinți își fac loc, sprijinul unei doule și, uneori, o sesiune de Birth Story Listening pot fi începutul vindecării: un spațiu în care povestea nașterii nu este minimalizată, ci ascultată cu adevărat.

Urmărește mai jos întregul interviu acordat Niculinei Ghițulescu – La pas prin Mămicie.