Bază pentru acțiunile noastre viitoare de advocacy, fundraising și implicare comunitară

Proiect realizat cu sprijinul programului „Acceleratorul Schimbării Sociale” – FDSC & ARC

Introducere

În martie 2025, Asociația Doula România a fost selectată să participe la programul Acceleratorul Schimbării Sociale, un proces complex gândit să ajute ONG-urile din România să devină mai eficiente, mai sustenabile și mai conectate la nevoile reale ale comunităților pe care le deservesc.

Pentru noi, acest Accelerator a devenit un program extrem de important, căci ne-a oferit un spațiu de clarificare, consolidare și creștere.
Am intrat cu o nevoie clară de a ne dezvolta organizațional strategic și a profesionaliza comunicarea Asociației Doula România, construind o poziționare unitară, care să susțină pașii următori în advocacy, fundraising și implicare comunitară.

Participarea noastră s-a desfășurat în 7 etape succesive, fiecare aducând claritate, structură și noi perspective organizației noastre.

Etapa 1 — Analiză organizațională (martie 2025)

Prima etapă a început cu un exercițiu profund de introspecție:
completarea matricei de dezvoltare organizațională, realizată prin platforma crestem.ong.

În această etapă am:

  • implicat membrii și colaboratorii ADR în evaluarea percepțiilor despre funcționarea organizației;

  • analizat modul în care gestionăm procese, decizii, comunicare și relațiile interne;

  • identificat ariile de dezvoltare prioritare — dintre care s-a evidențiat clar nevoia de comunicare strategică.

Această analiză a devenit fundația întregului parcurs ulterior.

Etapa 2 — Hackathonul de dezvoltare organizațională (25 martie 2025, Cluj-Napoca)

Hackathonul, un eveniment intens de o zi, a adus împreună reprezentanți ai organizațiilor selectate și experți din domeniul ONG.

Aici am:

  • clarificat așteptările programului;

  • discutat deschis despre provocările și blocajele noastre;

  • identificat direcția pe care o vom aprofunda pe parcursul Acceleratorului:
    comunicare strategică, poziționare și capacitate de a crea schimbare socială prin meseria de doula.

A fost un moment în care am realizat cât de mult potențial are Asociația Doula România dacă își aliniază mesajele, structura și prezența publică.

Etapa 3 — Întâlniri de analiză organizațională (martie–aprilie 2025)

După hackathon, am avut o întâlnire dedicată interpretării rezultatelor matricei.
Alături de echipa FDSC, am stabilit:

  • unde se află Asociația Doula România în prezent, în termeni de dezvoltare organizațională;

  • care sunt vulnerabilitățile care ne limitează impactul;

  • ce direcții strategice ar merita consolidate în perioada următoare.

Concluziile au fost clare:
fără o comunicare profesionistă, coerentă și aliniată, nu putem obține parteneriate, vizibilitate publică sau un rol puternic în advocacy.

Această etapă a confirmat direcția pentru etapele următoare.

Etapa 4 — Ateliere tematice online (primăvara–vara 2025)

În lunile următoare, am participat la ateliere online care au abordat teme esențiale pentru dezvoltarea Asociației:

  • comunicare strategică;

  • relații cu stakeholderii;

  • fundraising;

  • managementul organizațional;

  • poziționare și analiză de context.

Aceste sesiuni au funcționat ca un „laborator” de idei și instrumente.
Aici s-au conturat primele schițe ale viitoarei strategii de comunicare și poziționare.

Etapa 5 — Consultanță personalizată (vara 2025)

Această etapă a fost momentul în care direcția noastră în program s-a conturat cu adevărat.
Am avut două întâlniri individuale de consultanță, concentrate, intense și foarte valoroase, în care am lucrat direct pe nevoile specifice ale Asociației Doula România.

În aceste sesiuni am clarificat direcția strategică prioritară pentru Asociație și am identificat nevoia unei mapări profesioniste a actorilor relevanți.

Discuțiile au pornit de la rezultatele matricei, de la provocările noastre în comunicare și de la dificultățile întâlnite până acum.

În aceste call-uri am înțeles că pentru a construi o strategie solidă, Asociația Doula România are nevoie de o imagine completă asupra:

  • ecosistemului perinatal din România,

  • actorilor care influențează direct sau indirect munca doulelor,

  • zonelor de sinergie și conflict,

  • oportunităților de colaborare,

  • riscurilor externe care pot afecta activitatea organizației.

Această mapare strategică a devenit piatra de temelie a viitoarei strategii de comunicare.

De asemenea, am discutat și despre:

  • mesajele-cheie pe care ADR ar trebui să le formuleze;

  • modul în care diferențiem rolul doulei în domeniul sănătății materne;

  • tonul și valorile comunicării;

  • felul în care abordăm temele sensibile;

  • necesitatea unei prezențe publice profesioniste și consecvente.

Tot în această etapă s-a născut și ideea proiectului cu care am aplicat pentru un mini-grant și, ulterior, am stabilit:

  • care sunt rezultatele tangibile pe care vrem să le obținem prin acest proiect;

  • ce nevoi rezolvă acest proiect pentru organizație;

  • ce componente sunt prioritare (strategie, website, materiale vizuale);

  • cum se va lega totul de viziunea pe termen lung a ADR.

Această etapă a fost, în esență, momentul în care tot parcursul nostru de până atunci în Accelerator a prins o direcție clară.

Etapa 6 — Mini-grantul pentru dezvoltare organizațională (septembrie–noiembrie 2025)

Proiectul nostru câștigător: „Strategie de comunicare și poziționare pentru Asociația Doula România – bază pentru acțiunile viitoare de advocacy, fundraising și implicare comunitară”

În august, Doula România a aplicat cu un proiect care să transforme munca din etapele anterioare într-un produs final, aplicabil și profesional.

Proiectul a fost selectat pentru finanțare și a inclus:

1. Dezvoltarea unui raport de mapare a actorilor principali și a strategiei complete de comunicare și poziționare

A rezultat un document care definește în mod clar CINE suntem, CE promitem, CUM comunicăm, CUI ne adresăm, CE valori de ghidează, respectiv CE canale prioritizăm.

2. Realizarea unui nou website profesional, cel pe care te găsești acum – doula.ro

Acesta e aliniat strategiei și a fost construit pentru:

  • informarea mamelor,

  • prezentarea meseriei de doula,

  • promovarea membrilor,

  • atragerea de donatori și parteneri.

3. Producția a două materiale video educaționale

Scopul lor a fost să arate într-un mod profesionist și concret ceea ce face o doula la naștere, respectiv ce face o doula postpartum, mai departe de teorie și explicații.

Etapa 7 — Networking și învățare transversală (final de program)

Ultima etapă a Acceleratorului Schimbării Sociale a adus împreună toate organizațiile participante într-un spațiu de învățare reciprocă și colaborare.

Pentru Asociația Doula România, a fost un moment important, în care am putut împărtăși rezultatele parcursului nostru, am reușit să ne conectăm cu potențiali parteneri, să înțelegem și mai bine cum putem continua să creștem comunitatea doulelor și să afirmăm încă o dată rolul Asociației Doula România în ecosistemul perinatal de la noi din țară.

Privind în urmă, programul a fost pentru noi un adevărat proces de profesionalizare. Ne-a oferit cadrul în care să investim în claritate, să ne consolidăm identitatea ca organizație și să facem un pas decisiv către un advocacy structurat și coerent. A fost și o șansă să ne aliniem intern și extern, de a ne pune în ordine mesajele, intențiile și direcțiile. În multe feluri, a reprezentat începutul unui drum nou în construirea unei comunități de doule puternice, vizibile și unite în aceeași misiune.

Astăzi, Doula România se află într-un loc diferit. Avem o strategie clară și aplicabilă, care ne ghidează comunicarea și prezența publică. Avem un site profesionist, construit pe baze solide și în acord cu identitatea noastră. Am creat materiale video și instrumente de comunicare care ne ajută să explicăm mai ușor rolul doulei și miza muncii noastre. Avem o poziționare coerentă și capacitatea de a deschide iniția cu mai multă claritate parteneriate cu maternități, alte organizații și finanțatori.

Și…Poate cel mai important… avem acum o voce matură, ancorată în realitate și pregătită să susțină mamele și profesioniștii care cred în schimbarea experienței nașterii și a îngrijirii postpartum în România.

#AcceleratorulSchimbariiSociale #SocialChangeAccelerator