• Testimoniale Monica Neda

Experienta cu Monica a fost scurta dar magica. În travaliu am avut probleme deoarece aveam contractii foarte puternice dar fără dilatație. Monica m-a învățat un exercițiu de relaxare, de respirație și imaginație în care ma gândeam la colul meu ca la o fundita care se deschide și lasă bebele sa vina. Clipele alea au fost deosebit de relaxante și pline de speranța. Este foarte important sa ai susținere, confort psihic și emoțional în cele mai dificile momente și experienta nașterii poate fi una implinitoare.

Am cunoscut-o pe minunata Monica in ultimul trimestru de sarcina. Fiind o graviduță relaxata și fără frici legate de momentul nașterii nu am putut sa-mi închipui cât de prețios este ajutorul emoțional in momentele copleșitoare pe care le întâmpina orice noua mămica.

Deși am ales sa petrec travaliul doar cu soțul meu , uitându-ma inapoi realizez ca o doula ar fi schimbat acea perioada intr-un șir frumos de etape prin care corpul meu și al lui bebe se pregătesc pentru importantul moment al nașterii. Dacă se va întâmpla a doua oară cu siguranța îmi doresc din tot sufletul ca Monica sa ne fie alături!

Am simțit pasiunea și dragostea cu care Monica pornește la drum lângă un bebelus și o mămica după ce am născut, atunci când am fost coplesita de alăptare, plânsete si râsete, iar ea a adus tot timpul echilibrul! Fie ca era vorba de mine sau de bebe Matei ajutorul oferit de ea a fost prompt, plin de blândețe și întodeauna a dat roade ! Furia laptelui, colici, atașare incorecta, sunt doar câteva dintre treptele călătoriei prin care am trecut ușor având-o pe Monica alături.

Acum bebe are un an iar Monica încă este alături de noi, înconjurandu-ne cu dragoste și multă pricepere !

Cu toata dragostea o recomand pe minunata Monica ca și doula !

Moni este extraordinară nu doar ca doula, ci și ca persoană. A fost alături de mine și m-a ajutat atunci când am pierdut o sarcină mult dorită și cu ajutorul ei am reușit să procesez durerea și să o depășesc. Apoi mi-a fost alături pe parcursul sarcinii următoare și m-a ajutat la fiecare pas. Am avut un prim trimestru cu risc, apoi restricție de creștere la finalul sarcinii. Ea mi-a fost alături. La naștere tot pe ea am contactat-o și m-a ajutat enorm (deși era departe fizic) să pot să reușesc să mă adun și să nasc natural (așa cum mi-am dorit), în ciuda faptului că circumstanțele îmi erau groaznic de neprielnice.

După naștere tot la ea am apelat și încă apelez cu drag pentru muuultă susținere.

Ce mi se pare cel mai amuzant și oarecum trist este faptul că am întâlnit două studente la Facultatea de Moașe, cu o zi înainte să nasc și eu știam mai multe ca ele despre nașterea naturală. Și le știam de la Moni!!! Așadar, nici nu pot exprima în cuvinte cât de mult m-a ajutat și m-a susținut de-a lungul sarcinii și cât de tare o recomand pentru orice graviduță. Este o perioadă în care ne simțim vulnerabile și avem mare nevoie de sprijin. Și e greu de crezut că poți găsi un sprijin mai bun ca Moni🧡

Perioada sarcinii este una extrem de frumoasa și emoționantă dar este și perioada în care noi ca și viitoare mămici suntem extrem de sensibile și vulnerabile. Concret, faptul ca te-am avut aproape în acele momente a contat extrem de mult pentru mine. Totul a fost nou dar ai știut într-un mod atât de deschis și prietenesc să-mi explici cât de normale sunt stările prin care trec și cum sa ma pregătesc pentru întâlnirea cu bebe. Ori de câte ori aveam îndoieli sau intrebari, ai fost acolo pt mine dându-mi încredere și siguranta❤️ Ajutorul tău a continuat și după apariția lui bebe, dând dovada de multa implicare și profesionalism. Pentru toate îți mulțumesc și recomand cu drag viitoarelor sau proaspetelor mămici sa apeleze cu încredere la un sprijin din partea ta.

Fiind însărcinată cu primul meu bebeluș, am hotărât sa ma informez cit se poate de bine referitor la o naștere naturală. Cred ca asa a fost sa fie sa o intalnesc pe ea, doula mea magnifică, căreia ii sunt recunoscătoare ca ne-a fost alături în momentul cel mai frumos al vieții noastre! Am trăit împreună cele mai frumoase clipe, dar și cele mai grele încercări. A știut însă cum sa sadeasca putere și încredere în mine, încurajându-ma sa merg mai departe orice ar fi, chiar și atunci când am crezut ca am pierdut lupta cu mine însumi și cu sistemul, căci din păcate așa e la noi în România... În ciuda tuturor piedicilor am reușit sa aduc pe lume cel mai puternic, liniștit și frumos băiețel!

Nu voi înceta să-i mulțumesc pentru susținerea morala continua și necondiționată pe care mi-a oferit-o, pentru timpul prețios pe care mi l-a dăruit. A reușit cumva de fiecare data să-mi alunge frica și să-mi transmită liniște sufleteasca, blandete și iubire. Îi mulțumesc ca a luptat alături de noi pina la capăt pentru ca noi sa fim bine. Chiar și după naștere am avut tot sprijinul din partea ei. Pot spune ca și până în momentul de față este mereu alături atunci cind am nevoie, cu sfaturi utile și ajutor. De la ea am învățat multe lucruri interesante și frumoase despre naștere, dar și faptul că trebuie să avem încredere în noi...

Îți mulțumim din suflet dragă Monica pentru toate! Bebe, eu și Tati suntem norocoși, liniștiți și fericiți ca te știm aproape și ca faci parte din viata noastră.

Ești speciala !!!

Îmi place foarte mult sa povestesc despre nașterea fetitei noastre. Sunt foarte mândră pentru că am născut natural într-o lume unde cezariana e la modă. Ar fi multe de spus dar vreau sa ma rezum exact la experiența noastră cu Moni.

Înainte să rămân însărcinată, eram terorizată de ideea de a fi însărcinată. Însă am dat de niște grupuri super pe Facebook și am început să-mi antrenez mintea spre lucruri pozitive. Și tot pe Facebook am dat și de Moni. Ea mi-a împrumutat cartea Hypnobirthing pe care am citit-o cu nesaț și care mi-a luminat mintea. Apoi am ținut legătură și am hotărât împreună să-mi ofere sprijin în călătoria mea spre o naștere frumoasa. Și pentru mine chiar a fost o naștere frumoasa.

Eu mi-am dorit sa stau cât mai mult acasă în travaliu. Nu mi se părea deloc înfricoșător acest lucru, iar gândul ca pe lângă soțul meu am sa mai am lângă mine o persoana care a mai trecut prin asa ceva a fost îndeajuns.

Așadar, sosit-a ziua de naștere a fetitei noastre. Travaliul a început undeva pe la ora 23.00. Contracțiile erau dureroase dar suportabile. Destul de dese totuși. Moni îmi spusese sa o sun la orice ora din zi și noapte. Am mai așteptat pana la ora 03.00 când am anunțat-o ca travaliul este in the housedar că-l mai suport încă singura și nu e musai sa vina. Pe la 07.00 am chemat-o in ajutor. Durerile erau tot mai insuportabile. Soțul mi-a fost alături tot timpul. Însă parca nu aveam nevoie de nicio atingere. Și Moni a înțeles asta. Îmi urmarea contracțiile și ma încuraja tot timpul ca sunt pe drumul cel bun și ca fetita mai are puțin și ne vom cunoaște.

Nu pot descrie în cuvinte cât de dureroase erau contracțiile, însă Moni și soțul meu erau acolo sa nu ma lase sa dezarmez. După aproape 10 ore de travaliu, simțeam ca ma lasă toate puterile. Lacrimile îmi curgeau șiroaie și le spuneam ca nu mai pot. Moni a aplicat tot felul de remedii” sa ma sprijine și sa ma facă sa-mi păstrez calmul. Cel mai mult mi-a plăcut masajul cu un super tel în par.Ador sa mi se umble în par și asta îmi făcea bine. Dar cand veneau durerile nu-mi mai trebuia nimic. Pentru ca travaliul dura deja de ceva vreme și nici un semn de rupere a membranelor sau pierdere a dopului gelatinos, Moni a zis sa încercăm procedura de Spinning Babies. Zis și făcut. Cam la vreo 2 ore după asta, am început sa am secreții sângerii, și nu a mai durat mult și am pierdut dopul gelatinos. Acela a fost momentul în care am decis ca e timpul sa mergem la spital. După 16 ore de travaliu eram dilatata maxim. În cel mult o ora de când ajunsesem la spital, mi-am strâns la piept fetita mult așteptată.

Atunci când am cunoscut-o pe Moni, eram destul de hotărâtă în ce direcție va merge nașterea bebelușei noastre: sa duc sarcina cât mai relaxata, sa aștept momentul când fetita va hotărî sa se nască , sa stau cât mai mult acasă în travaliu și sa nasc natural, nemedicalizat. Totuși,desi aveam un sprijin solid in soțul meu, mai aveam nevoie de cineva care sa vibreze cu simțirile mele. O femeie mai precis. Când a întrat pe ușa casei noastre, după vreo 7 ore de travaliu, am simțit ca iau o gura de aer proaspăt. Când simțeam ca ma prăbușesc de durere și Moni m-a luat în brate sa ma încurajeze, m-am uitat în ochii ei și am simțit ca pot sa duc asta pana la final. Când îmi spunea ca trebuie sa mai pot, pentru ca în curând ma voi întâlni cu fetita mea, mai înduram încă un pic durerea.

Se simte în atitudine și privire ca face totul cu dedicare și plăcere. Oricât de grea e clipa, pune ceva praf magic și se schimba perspectiva. Gânduri grele și încețoșate? Nu-i stres, pentru toate are un răspuns pozitiv. E genul de om peste care as vrea sa dau în orice fel de domeniu. De ceva vreme eu și soțul meu, ne-am obișnuit sa facem unele lucruri și sa luam unele decizii în afara sistemului deja impus și prea des practicat. Și de fiecare data când găsim persoane care și ele gândesc asa, simțim ca nu e o lupta în vânt, nu suntem singuri. Viata e mult mai ușoară când respiri aer pozitiv.

Ca o concluzie: ești însărcinată și ai un rucsac plin de temeri și frici nerezolvate? Cheam-o pe Moni la un ceai și ceata se va risipi. Va doresc tuturor sa vorbiți cu atâta mândrie despre nașterea copilului vostru.

Live, love, shine.

Pregatirea mea pentru o nastere naturala a fost un punct foarte important. Cu toate ca m-am informat pe subiect, si am cautat raspunsuri, crezand ca sunt pregatita, mai tarziu am aflat ca nu era chiar asa.

Circumstantele au facut in asa fel sa mi-o aduca in cale pe femeia ce avea sa imi devina doula. Monica Neda se numeste, iar ea ne-a informat, ne-a ghidat si oferit sprijin in superba noastra experienta a nasterii, dar si dupa. Am avut parte de o doula bine informata, la curent cu vestile si atenta la nevoile noastre. Am aflat tot procesul corpului in travaliu, ce face bebele in timpul acela, metode de gestionarea durerii – printre care, presopunctura, arta uleiurilor esentiale, tehnici de respiratie si altele.

Cand a venit clipa, si mi-a pornit travaliul, ea a fost ca o ancora pentru noi, a stiut sa ne indrume, a fost foarte atenta, a stiut sa intervina dar in acelasi timp discreta, fara sa incalce spatiul personal.

Ce am apreciat enorm a fost sprijinul ei, atunci cand am ajuns acasa cu bebele, care nu vine cu manual de instructiuni. Faptul ca am apelat la ea oricand am avut nevoie, iar ea a fost acolo cu mult interes si  implicare, fara sa conteze ca era 7 seara, sau 2 noaptea.

Cel mai important lucru invatat dupa toata experienta asta magica este, de fapt, sa ne deschidem urechile pentru a ne auzi glasul instinctului, si sa avem incredere in corpul nostru, care stie foarte bine ce are de facut.

Sunt foarte recunoscatoare si fericita ca universul mi te-a scos in cale. Asa a fost sa fie! Multumesc, multumesc, multumesc.

Despre Monica Neda
Go to Top