Smaranda Zărnoianu
Specializare: Doula postpartum
Localitate: Bucuresti

Mă numesc Smaranda Zărnoianu, am 31 de ani, sunt mama a doi copilași minunați și, în 2018, am absolvit UMFCD „Carol Davila”. Deși am ales să nu profesez medicina în spital și să mă orientez către un alt domeniu profesional, drumul în viață m-a dus totuși să răspund unei chemări pe care o am de când sunt mică: aceea de a fi alături de cei vulnerabili.

Răspunsul acestei chemări a venit după ce mi-am născut primul copilaș și am trecut prima dată prin perioada postpartum — perioadă care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.

Când am văzut că pot să mă simt singură chiar și când sunt oameni lângă mine, mi-am dat seama că nu am avut susținerea de care aveam nevoie în postpartum. Atunci mi-am zis că voi fi alături de câte mame voi putea, ca nimeni să nu se simtă cum m-am simțit eu.

Așa am găsit frumoasa meserie de doula postpartum. Am găsit comunitatea de doule din România, alături de care, încet-încet, schimbăm felul în care nasc și traversează perioada postpartum viitoarele mame din această țară.

Înainte de a se naște al doilea copil al meu, în 2024, am devenit oficial doula postpartum. Îmi doresc să fiu alături de mame în perioada cu cele mai multe încercări, pentru ca ele să se simtă în siguranță — fizic și emoțional.

Testimoniale Smaranda Zărnoianu

Prezența Smarandei a fost pentru mine sprijinul de care nu credeam că am nevoie. Prin faptul că mereu mă întreba cum mă simt, cum sunt eu, m-a făcut să îmi pun și eu această întrebare și să nu uit că e la fel de importantă starea mea de bine ca și cea a bebelușului meu. Citește mai departe

Toate testimonialele
2025-11-06T17:51:13+02:00