Fotografiile făcute de Madi sunt artă! Efectiv sunt din altă lume! Ea nici nu are nevoie să stai în poziții speciale, știe să surprindă „din mers” toate momentele.
Cred că aparatul ei e conectat direct la suflet, altfel nu îmi explic cum orice apare în cadrul ei e artă, e frumos, e emoție. Are o viziune aparte, are dar și are har când e vorba de fotografie! Madi, ești minunată! Să nu te oprești niciodată din asta! 🤍
Am descoperit-o pe Mădălina nu întâmplător, căci aveam să mă îndrăgostesc de cadrele naturale, încărcate de căldură, armonie și mult suflet.
Stilul ei îmi pare desprins dintr-o poveste cu zâne bune, pe care nu te saturi să o citești. Întâlnirea noastră a fost plină de voie bună, ca și cum ne-am fi cunoscut de ani buni☺️, iar fotografiile surprinse, minunate🫶 mulțumiri pentru amintiri Mădălina,🤗🌸
Ne-am întâlnit deja de trei ori, iar fiecare poveste vizuală creată de Mădălina este plină de emoție și naturalețe. De abia aștept să scriem următorul capitol împreună! Mădălina reușește să surprindă atât de frumos privirile gingașe, zâmbetele timide și iubirea din ochii noștri. Mă bucură enorm fiecare întâlnire cu ea. Mulțumesc din suflet! 💛

