Din punctul meu de vedere, mare parte a ajutorului pe care il ofera o doula este orientat catre mama, dar si pentru tata poate sa fie un ajutor substantial.
Pentru mine, ca o persoana care informatia este esentiala, a fost foarte important faptul ca am stiut dinainte prin ceea ce o sa treaca mama, cu ce as putea sa ajut eu in perioada dinainte si din timpul travaliului si nasterii si ca exista in acest timp la dispozitie o persoana care poate sa-mi ofere detalii despre ce trebuie facut in situatii neprevazute. Acest lucru mi-a oferit linistea necesara in acea perioada, liniste care sunt convins ca se transmite de la tata la mama si viceversa.
De asemenea, stiind ca sotia mea are la dispozitie pe cineva care sa-i ofere sfaturile necesare in momentele cheie ale travaliului si nasterii, a insemnat foarte mult pentru mine. In final, faptul ca a exista cineva care sa stea alaturi de sotia mea in momentele in care eu nu puteam (in sala de nastere, in momentele in care eram plecat, etc.) a facut ca toata experienata sa nu fie epuizanta si sa ne putem bucura mai mult de momentele respective.
Asa ca, multumesc Nora ca ai fost alaturi de noi in aceasta experienta minunata! A insemnat foarte mult pentru noi!
Mihai Moldovan
Povestea nasterii baietelului nostru seamana, probabil, cu multe alte povesti, dar a fost si este unica pentru noi si de aceea simt nevoia sa o impartasesc.
Din momentul in care am ramas insarcinata, am inceput sa constientizez treptat importanta acestui eveniment si sa ma preocup cu tot felul de activitati de informare legat de: alimentatia corecta in timpul sarcinii, procesul nasterii, alaptare, parenting etc. Eram entuziasmata si citeam absolut orice imi cadea in mana, toata aceasta sete de cunoastere venind in mod natural si firesc.
A fost modul meu personal de-a ma pregati mental pentru ce urma in viata mea si, cu cat citeam mai mult, cu atat mi se conturau mai clar si dorintele referitoare la nasterea in sine. Chiar daca multe persoane din anturajul meu ma sfatuiau sa aleg "calea cea mai usoara si moderna" si sa fac cezariana, eu mi-am dorit o nastere naturala, fara prea multe interventii medicale, o experienta de care si eu si sotul sa ne aducem aminte cu drag si care, de ce nu, sa ne intareasca legatura de cuplu.
Ca atare, urmatorul pas ce l-am facut amandoi a fost sa ne interesam de cursuri Lamaze in Cluj, pentru a ne intregi cunostintele. Asa am descoperit Cuibul Berzelor, am participat la curs aici si am aflat o gramada de chestii utile, prezentate intr-un mod foarte explicit, cald si relaxat de catre Maria Mermezan. In urma acestui curs mi s-au demontat aproape toate fricile ce le aveam legat de nasterea naturala, mi s-a confirmat ca alegerea de a naste natural este cea mai sanatoasa si "normala" atat pt bebe, cat si pt mine, si mi-a crescut si mai mult increderea in propriul meu corp. Spun "aproape" toate fricile, deoarece inca imi mai era teama ca nu o sa fac fata durerii travaliului, ca o sa ajung la spital mult prea devreme, stresata si agitata, ca o sa fiu pusa la orizontala pentru monitorizari de tot felul si ca asta o sa declanseze o cascada de interventii, poate chiar si o cezariana.
De aceea, spre finalul sarcinii, am inceput sa cochetez cu ideea de a o avea pe Nora alaturi in calitate de doula, pentru a ma ajuta sa gestionez cat mai bine durerile travaliului. Desi initial si eu si sotul am fost sceptici legat de aceasta decizie (Nora era totusi o persoana straina pt noi, care urma sa asiste la o experienta foarte intima), dupa prima intalnire si discutie cu ea, am concluzionat ca este o alegere potrivita.
Ce m-a convins? Sinceritatea ei, experienta nasterilor avute, naturaletea abordarii subiectelor delicate si faptul ca am simtit la ea dorinta pura de a ajuta, de a face ca lucrurile sa se desfasoare asa cum ne doream noi. Si, astfel, din momentul in care am stabilit ca o vom avea pe ea ca doula, zilele ce au urmat pana la nastere au fost mult mai relaxante pt mine, cu mult mai putine griji. Simplul gand ca va mai exista inca o persoana langa mine, pe langa sot, care sa stie efectiv "cu ce se mananca" nasterile, ma linistea extraordinar. In felul asta m-am putut bucura de ultima perioada a sarcinii, ocupandu-ma de toate cele necesare pentru bebe.
Travaliul a debutat intr-o vineri dimineata cu crampe abdominale si m-a luat putin prin surprindere, deoarece s-a declansat mai devreme: in saptamana 38 de sarcina. Mi-am dat seama ca este vorba de travaliu timpuriu si ca urmeaza sa nasc curand, datorita informatiilor din cursul Lamaze pe care l-am printat si pe care il tot reciteam. In felul asta am reusit sa raman calma si sa-mi conserv cat pot energia, asa cum ne sfatuise si Maria la curs. Primele 10 ore au fost usor gestionabile din punct de vedere al durerilor, apoi spre seara contractiile s-au intetit si durerea s-a intensificat, moment in care am spus sotului sa o contacteze pe Nora.
Ea a ajuns acasa la noi si din acel moment ne-a dat numai sfaturi bune, care au condus la nasterea dorita de noi: cand parea ca travaliul nu inainteaza, ne-a sfatuit sa iesim afara la o plimbare, fapt ce a dus la ruperea membranelor; cand mi s-au intensificat durerile si am inceput sa fiu foarte obosita si tensionata de la statul in picioare, mi-a propus sa fac un dus cald si astfel am reusit sa suport mai bine durerile; cand am inceput sa vomez m-a linistit, explicandu-mi ca voma e o reactie normala a organismului intr-o astfel de situatie etc.
Fiind ea alaturi de noi in acea seara, sotul a reusit chiar sa se odihneasca cateva ore, linistit fiind ca sunt pe maini bune. La clinica (Novogyn) am ajuns, ca in filme, "la marele fix", adica dilatata suficient, gata de expulzie, scapand astfel de epidurala si monitorizare fetala. Am nascut in 45 de minute de la ora sosirii, singurul inconvenient fiind epiziotomia.
Sotul mi-a fost alaturi in sala de nasteri, a taiat cordonul ombilical, iar copilul mi-a fost pus pe piept imediat dupa nastere. Din pacate, nu m-am putut bucura pe deplin de experienta "skin on skin" cu bebe, deoarece nu s-a prins anestezia epiziotomiei si am simtit intens fiecare cusatura. Din cauza durerii nu am putut sa ma concentrez sa-l atasez pe bebe la san, cum mi-am dorit.
Totusi, copilul mi-a fost adus in salonul de recuperare dupa aproximativ 1 ora si am apreciat enorm ca Nora a asteptat alaturi de noi si m-a ajutat cu prima alaptare. Primele zile cu bebe au fost extrem de grele, un carusel de emotii si stari contradictorii, pe un fond de epuizare si disconfort fizic. In clinica, din cauza administrarii de lapte praf cu biberonul, am avut probleme cu atasarea copilului la san. Apoi, acasa, am trecut prin "furia laptelui": sanii mi s-au angorjat foarte tare si timp de 3 zile am experimentat niste dureri ingrozitoare, cu bebe plangandu-mi in brate de foame si frustrare.
In tot acest timp, desi serviciul de doula se incheiase, Nora a fost in continuare prezenta interesandu-se de starea mea si a copilului si punandu-se la dispozitia noastra. Peste dificultatile in alaptare am trecut cu succes apeland la Maria Mermezan, careia i-as ridica la propriu statuie, deoarece m-a salvat efectiv si careia tin sa-i multumesc inca o data, acum. Daca nu ar fi fost ea, cu siguranta as fi trecut pe lapte praf si as fi cazut intr-o maaare depresie, deoarece m-a ajutat mult si psihic, cu incurajari si "mind set"-uri.
Acum piscotelul nostru are 2 saptamani si, desi ne confruntam zilnic cu tot felul de problemute, creste pe zi ce trece, ne bucuram enorm ca exista in viata noastra si suntem pe deplin multumiti de cum a decurs nasterea.
Apreciem si respectam enorm activitatea Norei si ne consideram norocosi ca exista un asemenea loc in Cluj, de un real ajutor pentru mamici. Cuibul Berzelor pentru noi nu a fost niciodata doar un business, el reprezinta o oaza de informatii utile si o comunitate extraordinara de parinti si viitori parinti educati de iubire, care au cu totii scopul comun de a-si creste copii cat mai frumos.
Ne bucuram ca ne putem numi si noi "barzuta" si "barzoi" si ne place sa credem ca, odata cu apartenenta la Cuib, ne-am imbogatit viata cu doi prieteni de suflet: Nora si Maria.
L & C
Totul a inceput cu un control de rutina, monitorizare la 40 saptamani si 4 zile. Totul parea ok, pana in momentul in care pulsul gongutzei a scazut incredibil de mult. A urmat internarea cu perspectiva de travaliu indus si in caz de insucces posibila cezariana. Toate planurile referitoare la cum o sa decurga nasterea s-au facut pulbere. Tot ce conta acuma era ca puiutul sa reziste si sa vina cu bine pe lume. Dupa stripping au urmat orele de asteptare, ture pe etaj, pe terasa.
Multumesc Nora pentru rabdarea de dimineata. Pana in jur de 19:30 nimic interesant: monitorizare intermitenta si multa miscare, poate poate se intampla ceva. Incet incet au aparut si contractiile, timide la inceput. Dilatare “2 cm cu indulgente” in jur de 20:00. Deja incepeam sa intrevad oxitocina si alte ajutoare, urmate de posibila cezariana.
Am hotarat sa-mi trimit sotul sa manance ceva promitand ca daca apare ceva il anunt eu sau Nora. Din acest moment totul a intrat pe fast-forward: contractiile au devenit mult mai puternice au aparut starile de greata (ajunsesem sa imi doresc sa imi eliberez stomacul intre contractii :-P). Din cauza pozitiei gongutzei nu puteam sa stau nici ghemuita, nici pe minge si nici in picioare aplecata in fata.
Singurul lucru care m-a ajutat a fost calmul Norei, privirea calda si compresia pe care o simteam la fiecare contractie, pe gamba piciorului :-). In jur de 21:30 dilatatia era la 4-5. S-a rupt si apa, din pacate cu meconiu. Totusi medicul a avut rabdare si incredere ca gongutza o sa reziste si se va naste natural (putea in orice moment sa inceapa o cezariana de urgenta). Pe la 23:30, cand am cerut epidurala, ajunsesem la 7-8 cm. Medicul a refuzat explicandu-mi cu calm ca exista riscul ca efectul la persiste si pe expulzie si astfel sa prelungim acest proces, lucru nu tocmai indicat tinand cont antecedentele zilei.
Asa ca am strans din dintii si m-am concentrat pe calmul Norei si indicatiile moasei. Dupa 20 min eram la dilatatie completa. Expluzia a fost foarte intensa si scurta: 2 contractii in sala de travaliu, dupa care ne-am mutat in sala de nasteri (am apucat sa-i vad privirea sotului, pe hol, a fost cel mai linistitor moment). Inca 2 contractii si gongutza era nascuta. Din momentul in care am tinut-o in brate, parca am uitat tot ce se intamplase in ziua respectiva nu mai conta nimic altceva decat ea. La alaptat am primit-o la 10 min dupa ce am ajuns inapoi in sala de travaliu. Ma simteam ca si cum bausem vreo 4-5 pahare de cognac. :-D
Concluzie: desi ziua a inceput cu stangul, pana la urma toata lumea din jurul meu a avut grija sa am nasterea la care am visat. Moasa a fost super ok, a inteles ca pe plan psihic Nora poate sa ma ajute enorm demult, nu a incercat sa ma convinga de nimic (epidurala sau oxitocina), mi-a explicat de fiecare data ce face si de ce. Medicul a fost incredibil, era acoperit de toate protocoalele sa imi induca travaliu mai puternic, sa intre in cezariana de urgenta, a avut totusi rabdare si m-a incurajat ca se poate naste natural gongutza.
Fara Nora nu stiu cum m-as fi descurcat. M-a ajutat enorm calmul ei. L-a ajutat foarte mult si pe sot, sa stie ca ii cineva calm langa mine (stiind ca el nu ar fi reusit sa-si pastreze calmul si sa nu fie afectat de durerea mea)
Multumim Nora pentru tot: incepand cu cursurile Lamaze unde am gasit tot ce am avut nevoie pentru nastere si dupa, pentru suportul moral din timpul travaliului si pentru rabdarea din primele zile de dupa nastere.
Monica Moldovan
Nasterea cu Nora. Eu, Tudor si Radu…o echipa minunata al carei liant a fost, bineinteles, Nora. Fiindca Nora m-a rugat am sa incerc sa redau cat mai bine in cuvinte experienta nasterii, ce anume m-a ajutat inainte, in travaliu, in timpul nasterii, ce am simtit…adica cum ar zice unii barbati… bla, bla, bla… Nora… Psiholog ca si mine la baza… Eram la firma cu care urma sa semnez pentru recoltare de celule stem cand am vazut un pliant despre cursuri de educatie prenatala. Era evident, un pliant de la Cuibul Berzelor. Mi-a placut cum era intocmit, insa l-am luat cu mine doar intr-o doara, deoarece sunt tipul de femeie care considera ca nu merita sa arunci banii pe fiecare nimic. Sotul meu insa clar, nu era deloc pregatit pentru ce inseamna un bebe, o nastere nici atat ca la un moment dat singura lui problema legat de momentul nasterii era ca va trebui sa renunte la mersul la munte de revelion cu prietenii.
Asa ca mie mi s-a parut o solutie acest curs pentru noi, gandindu-ma ca-l va pregati pe Radu pentru rolul de tata si-l va ajuta sa ne fie alaturi. Bineinteles ca l-am dus la cursul de week-end taras – grapis momindu-l mai mult cu cele 10 zile de concediu de paternitate decat cu informatiile. Ma tot intreba daca nu poate sa chiuleasca, apoi in prima jumatate de zi am crezut ca nu va rezista… insa aici, fiind povestea nasterii o sa va spun doar ca l-a ajutat intr-adevar enorm si l-a facut sa fie pregatit sa-si astepte puiul şi sa o sustina pe mami. Nu ma gandeam insa nici o clipa ce impact va avea cursul asupra mea.
Din punctul meu de vedere si in mintea mea inainte de curs era urmatoarea idee: „Eu am mai nascut o data, cam stiu la ce sa ma astept, prea multe nu o sa am ce invata, dar hai…mai recapitulez ceea ce stiu”. Primul lucru care m-a surprins si pe mine a fost ca Nora ne-a intrebat cum am vrea sa nastem. Eu, care la primul copil am facut epidurala si care discutasem deja cu doctorul ca as dori epidurala, m-am trezit spunand nastere naturala. Eram si eu surprinsa, iar Nora a folosit foarte bine momentul si mi-a spus cam asa „Maria, sunt curioasa de ce vrei sa optezi pentru nastere naturala daca prima data ai facut peridurala”…. Iar eu ma gandeam…”da, Nora si eu sunt curioasa pentru ca habar n-am”.
Dar cum nu puteam sa-i spun „habar n-am” am incercat in putinul timp sa ma gandesc sau sa simt adevaratele motive. I-am spus si, mi-am dat seama ca sunt motive reale, ca vreau sa merg la spital cat mai tarziu si ca, la prima nastere nu am simtit aproape nimic…asa ca as vrea ca de data asta sa simt ce se intampla… Nora ne-a spus de planul de nastere. Mi s-a parut interesant ca idee, dar daca n-ar fi insistat Nora, poate din comoditate nu l-as fi facut.
La sfarsitul cursului, tot pe nepregatite pentru mine, am abordat-o pe Nora si i-am spus ca vreau sa discutam despre ideea de a fi doula pentru mine. Spun pe nepregatite pentru ca nu ma gandisem serios si profund la chestia asta. Am atins subiectul asa in trecere in ziua anterioara dupa curs, spunandu-i sotului meu ca mi se pare o idee interesanta, iar el a zis sa fac cum cred/simt si daca consider ca ma ajuta el nu are nimic impotriva. Dupa ce am discutat cu Nora ea mi-a cerut sa ne intalnim si sa discutam, ghiciti ce, planul de nastere…Acum nu mai incapea povestea cu lenea, deoarece era deja un contract, o responsabilitate serioasa. Asa ca am inceput sa mi-l creionez. Insa, m-a ajutat enorm, pentru ca m-a ajutat sa-mi clarific ce era important pentru mine si pentru puiul meu si unde puteam accepta compromisuri. Trebuie sa mai spun ca in relatia cu Nora, desi e stiut faptul ca psihologii nu sunt prea complianti, eu am investit incredere totala.
A fost genul de om, de formator de care m-am apropiat si am simtit-o aproape, sustinand-ma exact atat cat era nevoie fara sa-mi incalce teritoriul şi intimitatea şi fara sa fie falsa sau bombastica. Pur si simplu OM, un om curat la suflet. De altfel, cu riscul de a va plictisi, de aceea am si povestit partea cu participarea la curs ca sa se inteleaga ca am dezvoltat o relatie de incredere cu ea. La semnele de travaliu fals a fost disponibila, mai mult chiar, prezenta.
Cand Tudor a intarziat un pic, tot ea mi-a dat solutia pentru inductie naturala, solutie care a si funcţionat de minune, iar cand a inceput travaliu la jumatate de ora dupa primul mesaj a raspuns si a zis vin si a venit foarte repede. Acasa a fost calmul de care aveam nevoie, a facut monitorizarea contractiilor, dar mi-a usurat si mie durerile cu o pernuta electrica, cu contrapresiune, cu glasul ei cald si cu prezenta. Astfel mi s-a implinit dorinta, am mers la spital doar cu o ora si un pic inainte ca Tudor sa tipe. La spital, parca s-a facut mai mica decat e.. avand atitudinea de „eu nu deranjez” (cine o cunoaste stie ca e o minune blonda si miniona) pentru personalul spitalului, iar pentru mine fiind extrem de puternica… si prezenta.
Mai departe, Nora a fost tot in nasterea asta. Ea m-a invatat cum sa respir si mi-a amintit mereu. Ea m-a atentionat sa tin ochii deschisi pentru ca i-as fi inchis de multe ori. Ea m-a invatat cum sa imping, pentru ca personalul medical prea rodat cu multe nasteri nu avea rabdare de asa ceva sau nu-i mai puteam eu percepe. Ea a avut mereu o incurajare si o vorba buna. Ea m-a sters de transpiratie, ea, ea…ea… Nu a nascut in locul meu, insa m-a ajutat sa ma simt mama si mi-a fost alaturi cu adevarat, cum nu mi-a mai fost nimeni niciodata. Atat de mult alaturi, incat acum cand spun in cuvinte mi se pare ca suna fad, sec, sarac. Iar cel mai important rol a fost acela de punct de sprijin. Asta pentru ca in spital, din dorinţa de a scapa cat mai repede de mine si de a mai declara inca o naştere rezolvata repede, personalul medical imi vindea gogosi de genul „ia un pic de pitocina, nu te doare mai tare, nici o grija…doar ca merge mai repede”… etc…si cum in acele clipe ai face orice numai sa fie bine si toate astea ti-s spuse, nu-i asa, de cadre medicale… daca EA nu era acolo as fi cedat. Insa EA fiind acolo, de fiecare data cand incercau sa ma innebuneasca cu ceva ii aruncam doar o privire si aveam puterea sa refuz. Şi, desi am incercat sa le organizez cat mai bine, Nora a fost de mare ajutor si pe partea de organizare. Ea a refacut bagajul din salonul de travaliu si l-a mutat in salon, etc. Dar, mai mult si mai important, ea a facut primele fotografii lui Tudor, ea l-a chemat pe Radu si in felul acesta l-am simtit aproape, ea si cu Radu mi-au masat uterul dupa nastere si m-au facut sa ma simt ingrijita, norocoasa, dar si foarte fericita.
Revenind un pic la tot travaliul am simtit ca sunt om, ca ma intelege si pe mine cineva. Ba mai mult decat atat Nora simtea foarte bine ce simteam si stia sa exprime asta in cuvinte. Cand simteam ca nu mai pot, imi spunea ca nu mai este mult si o sa-l tin in brate si folosea incurajari pozitive. „Bravo, foarte bine…inca o data”. Insa cel mai frumos moment a fost cand, simtindu-ma epuizata, dar probabil si simtind ca am nevoie de un imbold mai puternic mi-a zis „uite, a venit neonatologia. Asta inseamna ca acum vine. Hai inca o data si o sa-l tii in brate. Pentru mine, toata pitocina lor şi tot oxigenul nu ar fi facut atat de mult.
Te sarut dulce, dulce Nora.
Maria Mermezan
20 Decembrie 2011
Desi prima contractie, durere mai ciudata, a fost pe la 12 noaptea nu o constientizasem. Credeam ca nu am somn si mi-am deschis o carte. La 2 ii scriam unei amice pe messenger ca pitica mea nu vrea sa fie sagetator si asteapta zodia capricornului, nu stiam ca durerile ce le simteam din cand in cand sunt contractii. Totusi pe la 4 aceste dureri au inceput sa fie mai dese si se pornise o usoara sangerare. Nedumerita si nelinistita am rezistat pana la 5 cand am sunat-o pe Nora. Nu vroiam sa o trezesc dar era singura persoana care ma putea linisti. M-a intrebat ce simt si cat de dese sunt contractiile, da, intrasem in travaliu. M-a sfatuit sa incerc sa dorm intre contractii si sa o sun cand apare ceva nou.
Ceva nou a aparut la 6:15 cand mi s-a rupt apa si iar eram nedumerita pt ca nu a fost ca-n filme, o galeata ci o cescuta mica de apa. Cand am sunat-o mi-a spus : „Cobor imediat la tine!”. Visa ca sunt la ea in living in travaliu :)). I-am spus de apa si de frecventa contractiilor si iar m-a sfatuit sa ma odihnesc si sa ma relaxez intre contractii pana ce va ajunge ea la mine. Si de as fi vrut sa dorm intre contractii nu as fi putut pt ca mama natura nu a vrut ca mie sa mi se faca cumva clisma la spital si m-a trimis toata noaptea la toaleta plus un vomitat. La 7 mi-am telefonat doctorita spunandu-i ca pe la 8 ajung la spital iar la 7:30 a ajuns Nora la mine dar nu a stat mult pt ca eu eram deja dusulita, imbracata si dornica sa merg la spital. La spital a inceput distractia. Moasa mai dificila, genul de femeie care le stie pe toate si cum le stie ea asa si trebuie sa fie, doctorita draguta si cu rabdare.
Nora a fost tot timpul langa mine. Ea a fost cea care mi-a carat bagajul, ea a fost cea care mi-a dat vasul sa vomit, pe ea o cautam cu privirea tot timpul ca sa-mi confirme ca totul e bine si ca fac ce trebuie. De fapt eu nu ma pregatisem cu nimic, stiam ca va fi langa mine si-mi va spune si cum sa respir. Greseala mea a fost ca nu am rezistat si am ales anestezia epidurala. Am fost slaba in fata durerii si a vorbelor moasei „ Nu va inteleg de ce vreti sa nasteti fara si sa va chinuiti, pe vremea mea nu exista asa ceva, dar acum ca aveti posibilitatea asta nu va inteleg!”. Rezultatul a fost brahicardie pt micuta mea, monitorizare continua, eu intoarsa cand pe o parte cand pe alta si cand a fost sa imping nu am mai simtit. Incercam sa imping cum mi se spunea. Nora a stat tot timpul in stanga mea si-mi spunea cum sa respir si sa tin ochii deschisi.
Ce nu voi uita niciodata, cand am vazut-o pe micuta mea pentru prima data, aspectul ei m-a speriat foarte tare. Era vanata urat la culoare si avea capul lunguiet, ca un alien. Nu mai vazusem pana atunci un nou nascut. Imi aduc aminte ca m-am intors speriata spre Nora si am intrebat-o daca e normala. Ea mi-a spus ca asa sunt toti dar starea ei si felul in care traia momentul m-au linistit si pe mine. Dupa ce mi-au pus-o pe micuta pe piet am simtit o usurare, o mare usurare iar timpul petrecut apoi pentru elimanerea placentei si pentru cusut a fost cumva placut, placut pentru ca am povestit cu Nora si doctorita, parca eram la un suc in oras.
Ajunsa in salon Nora a fost cea care a stat langa mine, mi-a masat uterul si mi-a dat sa mananc caise confiate desi credeam ca nu sunt in stare sa mananc ceva. Tot pe ea am sunat-o in zilele urmatoare cand aveam cate o problema. Pe ea o sun din prima zi de cand am avut banuiala ca sunt gravida, fiind cea care mi-a recomandat medici ginecologi si a stiut sa ma sfatuiasca ce sa fac atunci cand am intanpinat o dificultate si o sun in continuare pentru ca nu exista problema fara leac pt ea.
Te pupam si te imbratisam cu mult drag!
Flaviana si Medeea
