Asociatia Doula Romania are ca scop formarea de doule, informarea publicului legat de rolul unei Doula in procesul de nastere si promovarea conceptului de Doula in Romania, acordarea de sprijin femeilor insarcinate si proaspetelor mame, atat inainte de nastere, cat si in timpul nasterii si dupa nastere, crearea unui raport de parteneriat cu personalul medical din maternitati.
Doula – Insotitor la nastere format de catre Asociatia Doula Romania are competente pentru sprijin emotional, fizic ne-medical si informational. Doula nu are competente sau atributiuni medicale, nu acorda ingrijire medicala ( nu masoara tensiunea arteriala sau temperatura, nu masoara bataile cordului fetal, nu face examinari vaginale sau ingrijire postpartum, nu asista nasterea ). Doula nu da diagnostice si nu recomanda tratamente.
Ce FACE Doula:
– Construieste o relatie cu gravida, ii cunoaste dorintele, valorile, fricile, nevoile si viziunea asupra nasterii
– Asigura suport si ingrijire individualizat
– Este disponibila pentru clienta un numar de intalniri stabilit de comun acord si la telefon/email/online intr-o maniera stabilita de comun acord
– In travaliu si nastere ofera suport continuu
– In perioada postpartum este disponibila pentru intrebari si ajutor intr-o maniera stabilita de comun acord
– Ofera suport cu empatie, intr-o maniera pozitiva, asigurand sprijin in momentele dificile, incurajand si consoland gravida si partenerul ei
– Ofera suport fizic ne-medical ( sugestii pentru pozitii in travaliu care sa usureze durerea sau sa favorizeze progresul, ofera sprijin fizic pentru deplasare, atingeri, tehnici de masaj, vizualizari, tehnici de spinning babies, tehnici de respiratie si relaxare. Ajutorul fizic are ca obiectiv relaxarea, asigurarea confortului si echilibrului, ameliorarea durerii.
– Ofera suport informational pre si postnatal, sprijinind parintii sa aiba acces la informatii bazate pe dovezi stiintifice, pentru a lua decizii informate si asumate
– Ofera suport pentru intocmirea planului de nastere si a preferintelor si dorintelor referitoare la nastere si perioada postpartum
– Faciliteaza comunicarea dintre mama ( si partener ) si personalul medical, daca este cazul
– Ofera resursele necesare pentru situatii care nu fac parte din codul de practica al meseriei de Doula ( exemplu: consilieri alaptare, kinetoterapeuti, pediatri, etc. )
– Recunoaste rolul unic al partenerului in procesul nasterii si actioneaza pentru includerea si respectarea lui si a relatiei de cuplu ( daca este cazul )
– In timpul travaliului si a nasterii, Doula isi acorda serviciile doar in cadrul nasterilor asistate medical
– Isi acorda serviciile pe timpul travaliului si al nasterii doar daca nasterea este asistata medical
Ce NU FACE Doula:
– Nu efectueaza si nici nu asista proceduri medicale precum: monitorizarea batailor cordului fetal, monitorizarea tensiunii arteriale materne, controale vaginale, citirea sau interpretarea analizelor medicale, monitorizarea temperaturii corporale, acordarea de ingrijiri medicale postpartum
– Nu acorda sfaturi medicale, tratamente
– Nu garanteaza un anume rezultat prin folosirea tehnicilor de relaxare, masaj, spinning babies, etc. Aceste tehnici au ca scop relaxarea, confortul si echilibrul.
– Nu isi acorda serviciile daca nasterea nu este asistata medical.
– Nu ia decizii/vorbeste in numele clientei sau a partenerului ei, decat daca a fost imputernicita oficial in acest sens
Conform Codului de Etica si practica al Asociatiei Doula Romania, articolul C stipuleaza ca doula este intotdeauna responsabila pentru actiunile proprii si trebuie sa respecte legile statului roman. In consecinta, doulele care reprezinta Asociatia Doula Romania nu vor participa la nasteri ne asistate medical.
Doula, ca meserie, vine sa umple un gol din sistem, axandu-si activitatea exclusiv pe zona de informare, sprijin psiho-emotional si fizic ne-medical, atat in contextul nasterii, cat si al perioadei postpartum.
Astfel, Asociatia Doula Romania se delimiteaza de toate persoanele care, sub titulatura de Doula, incalca codul nostru de etica si de practica.
Be First to Comment