Skip to content

Ina Lupu

Ina Lupu
Doula la nastere, Doula postpartum
Specializare:
0727566571

Sunt Ina Lupu, fondatoarea Echilibrium - Centru de dezvoltare pentru parinti si copii Medias (www.centrulechilibrium.ro), educator prenatal Lamaze, doula la nastere si doula post-partum. Calatoria mea in aceasta lume minunata a sarcinii si nasterii a inceput o data cu prima mea sarcina, care mi-a schimbat complet cursul vietii, dar care simt ca m-a adus pe calea mea.

Doula a fost pentru mine salvatoare atat la prima, cat si la a doua nastere. A fost acea femeie delicata, dar hotarata, care a stiut exact ce si cand sa zica, cand sa taca, unde si cand sa maseze si o serie de alte tehnici care m-au ajutat sa am incredere in corpul meu, sa am travalii calme si eficiente, lipsite de suferinta.

E atat de important ca in acele momente sa ai langa tine o persoana care are incredere in tine, stie ca poti si reuseste sa iti transmita acest mesaj. E acolo doar pentru tine!

Si intrucat am beneficiat de ajutorul nepretuit al unor astfel de femei minunate, in august 2018 am devenit si eu doula, certificata de Asociatia Doula Romania. Pentru ca mi-am dorit sa dau mai departe acest dar pretios: suportul unei persoane calde, care are incredere in actul nasterii si in puterea femeilor de a naste. Iar in septembrie 2018, m-am format si ca doula post-partum.

Locuiesc in Medias, asadar, daca esti in zona (aproximativ 2-3 ore de mers cu masina in orice directie dinspre Medias 🙂 ), hai sa stabilim o intalnire sa ne cunoastem!